marți, 1 martie 2011

De Ziua Mărţişorului - filosofie, dar şi... un dar artistic semnat Lucian Constantin

Emisiunea cu numărul 4 i-a avut ca invitaţi pe Vasile Datcu, partenerul nostru - aşa cum deja ştiţi, cel care ne-a dat avântul şi elanul necesare unui început de drum benefic - şi pe profesorul, filosoful Valentin Popa, alături de domnia sa fiind artistul plastic Lucian Constantin.


Lucrările din ceramică ale lui Lucian Constantin ne-au încântat ochiul: modele stilizate, cu forme inspirate din lumea farmecului feminin şi din cea a melcilor - zone cu trimitere la apă, la Dunăre, la curgere şi la alte idei (de ce nu?) filosofice. Cu o generozitate rară, Lucian Constatin a oferit una dintre lucrări ca premiu la concursul nostru.

Am discutat despre lumea satului şi valorile ei demne de atenţie, mai ales că în contemporaneitate uităm adesea de respect, moral, bunătate, şi nu ne mai raportăm cu acelaşi simţ al măsurii la distanţa corectă dintre Bun şi Rău. De asemenea, am vorbit despre filosoful Vasile Băncilă - un doctorat pe această temă având chiar invitatul nostru, Valentin Popa.

marți, 22 februarie 2011

Astăzi, o nouă întâlnirre

Vă aştept în faţa micilor ecrane de la ora 18.00.
Evident că temele de dialog vor fi, la fel ca şi până acum, civilizaţia şi societatea, Omul şi problemele sale.

Tonul discuţiilor va rămâne unul civilizat, termenii uzitaţi vor fi din cei mai corecţi din punct de vedere literar şi gramatical, dar mai cu seamă vom încerca să nu cădem în patinma vorbelor fără conţinut şi al fanfaronadei de paradă pe care, din nefericire, o întâlnim tot mai adesea altundeva.

Dacă ne veţi ajuta şi dumneavoastră, stimaţi prieteni - cu sugestii, critici pertinente, propuneri - atunci scopul emisiunii va fi şi mai uşor de atins. La bună vedere!

miercuri, 16 februarie 2011

Modele autentice, valoroase - premisele dezvoltării unei personalităţi puternice


Emisiunea cu numărul doi, din seara de 15 februarie, îi are ca protagonişti pe scriitorul, inginerul ţi omul de cultură  Vasile Datcu şi dr. Ionel Cândea - arheolog, cercetător ştiinţific, cadru universitar şi directorul Muzeului Brăilei - alături de subsemnata, Armanda Filipine.
Discutăm din nou despre civilizaţie şi Om, cu majusculă, despre societatea pe acre ne-o dorim şi cea care ne găzduieşte, dar şi despre tineri, modele. Astfel, Vasile Datcu îşi exprimă nedumerirea faţă de modul cum eludează tinerii contemporani  relaţia cu trecutul, cu înaintaşii, iar Ionel Cândea povesteşte că în vremea tinereţii sale, împreună cu prietenul Doru Bădără şi alşi colegi liceeni, îşi alegeau cu îndrăznală modele precum Michelangelo, Constantin Brâncuşi, Nicolae Iorga.

Comparaţiile cu trecutul şi valorile autentice ale tradiţiei conduc dialogul spre nevoia de Modele. Tinerii ar trebui să uite pentru moment aşa-zise-le VIP-uri de carton care defulează pe la tv şi se lăfăie pe paginile tabloidelor şi ale revistelor glossy; ar trebui să privească spre Personalităţi reale, autentice de cere istoria noatră are, slavă Domnului, destule. Este adevărat, însă, aşa cum afirma Ionel Cândea, manualele de istorie şi chiar cinematografia regimului de tristă amintire ne-au cam intoxicat cu faptele de vitejie ale unui Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi Burebista de am crede că naţia trăitoare între Carpaţi şi Dunăre "îi fruncea"... dar noi ştim că nu-i chiar aşa...
Deci, o concluzie ar fi că se cuvine să ne alegem cu atenţie, cu bunul simţ al realităţii Modelele, dar mai cu seamă chiar este necesar să le avem, pentru că altfel viaţa noastră se scurge invariabil între coordonatele verbelor "a vrea" şi "a avea" orice, oricum dar nu şi cultură, informaţii utile pentru un trai civilizat.

Spre pildă a faptului că adeea nu prea învăţăm mare lucru din istorie, Vasile Datcu ne citează un scurt fragment din... Cicero în care avem certitudinea că şi în antichitate dar şi acum lucrurile nu decurg chiar grozav, în sensul că toate cuvintele scrise de înţeleptul amintit îşi regăsesc sută la sută valabilitatea în zilele noastre.
an Boia, cel care a scris despre greşelile în siterie, despre "mituri" şi mistificarea grosolană din ultimele decenii predecembriste din ţara noastră.

În fine, concluzia/ soluţie - aşa cum am promis pentur fiecare emisiune - este după modelul unei zicale populare: "Deşteptul învaţă din greşelile altora, prostul din ale sale".

Am lansat şi întrebarea concursului emisiunii - la care avem premii în cărţi (volume apărute la Editura Istros a Muzeului Brăilei şi, deocamdată, volume semnate Constantin Gherghinoiu): "Din ce autor a citat Vasile Datcu". Aştept răspunsurile pe adresele de e-mail cunoscute. Câştigătorii vor fi anunţaţi la emisiunea din 22 februarie.

luni, 14 februarie 2011

Mâine, o nouă întâlnire. Şi un CONCURS cu premii

Chiar dacă nu am definitivat încă tema emisiunii din seara de marţi, 15 februarie 2011, de la ora 18.00, ştiţi deja - întâlnirea noastră rămâne valabilă, vă pot anunţa de pe acum că  vom fi trei în faţa dumneavoastră: subsemnata, Vasile Datcu şi Ionel Cândea.
Vom încerca să subliniem, aşa cum sper că aţi sesizat, probleme majore ale contemporaneităţii din perspectiva intelectualităţii în limbajul ceva mai stilat al acestei categorii care, nu ştiu de ce - ba ştiu, dar e mult prea mult se spus (e o întreagă teorie, şi de istorie contemporană, şi de sociologie etc.)... - mereu blamată, de parcă numai "căpşunarii" şi politrucii pot să mai dea tonul în ţara asta...

Oricum, aştept comentariile voastre pe adresa de e-mail elsa.lhea@gmail.com, dar şi pe e-mail-ul cunoscut din pagina web "Brăila Chirei".
Nu ne deranjează sugestiile, nici criticile pentru ele duc la progres, nu? Doar trebuie să devenim mai buni, în spiritul ideii de civilizaţie şi umanism spre care tindem.

 Şi vă mai anunţ o noutate: începând cu această întâlnire avem concurs. Voi lansa o întrebare, la care vă invit să răspundeţi pe parcursul întregii săptămâni  fie pe e-mail, fie la telefon, Vom efectua extragerea câştigătorului în direct, când începem emisiunea următoare. Premiile vor consta în cărţi.

miercuri, 9 februarie 2011

Prima emisiune - idei şi emoţii

* Concluzia = soluţie: „Cunoaşte-te pe tine însuţi!”

      Marţi, 8 februarie, ora 18.00 – salut telespectatorii la prima emisiune sub titlul „Gâlceava înţeleptului cu lumea”. De emoţie cred că stau şui în scaun şi vocea îmi tremură uşor. Dar mă gândesc imediat la mulţimea de prieteni care mi-au transmis încurajări şi felicitări, telefonic sau prin e-mail, aşa că încet-încet îmi revin şi intru în rolul de moderator pe care mi l-am asumat atunci când am pus la cale împreună cu Vasile Datcu ideea emisiunii.



      Am dat citire unui preambul, nu ca plictisesc pe cineva cu propriile-mi idei, ci pentru a explica rostul „Gâlcevei...” în spaţiul media contemporan. Pentru cei interesaţi, el arată aşa: 

Buna seara, stimaţi telespectatori
 
Ne aflăm în faţa unui nou produs media, o emisiune care se doreşte o platformă intelectuală de dialog în care bunul simţ şi curajul ideilor vor fi repere fundamentale.

Scriitorul, omul de afaceri şi mai cu seamă omul de cultură Vasile Datcu – promotor alături de cea care vă vorbeşte – şi prieteni în ale spiritului vor fi săptămânal în faţa dumneavoastră pentru a vă oferi, cu siguranţă nu cu titlul de noutate absolută, repere de trai decent, cu şi despre modele, şi de conduită neapărat morală.

De ce am ales să ne implicăm în formatul unei emisiuni, unde Cuvântul este cel care dictează? În primul rând pentru că el, cuvântul, este un important mijloc de existenţă al intelectualităţii.

În al doilea rând pentru că toţi cei implicaţi îjn organizarea şi derularea emisiunii au suficient bagaj de cunoştinţe în domeniul cultural încât să fie ei înşişi repere în sensul celor pe care le-am desemnat ca motive ale declanşării prezentei emisiunii.

În al treilea rând, pentru că trăim întro lume din ce în ce mai confuză, pentru care reperul moral tinde să capete notaţii suburbane, aşa cum se întâmplă cu foarte multe produse ale culturii şi civilizaţiei contemporane fie ea din spaţiul românesc sau aiurea pe glob.

Şi nu în ultimul rând, pentru că ne situăm astăzi – culmea, în mileniul III după Christos, din nefericire – la graniţa dintre indolenţă şi prostie în multiplele noastre activităţi curente. Fie-mi scuzată aserţiunea, dar vă rog să mă contraziceţi: trăim întrun oraş superb dar în care se dărâmă, demolează ori se lasă în paragină construcţii de patrimoniu şi unde se construieşte fără prea multe repere arhitecturale urbane; ne amenajăm cum ne taie capul spaţiul propriu dar nu ne pasă de cel public de parcă mergem în permanenţă cu ochii legaţi şi nu am avea acumulate – culmea – mai toţi informaţii suficiente în şcoală despre traiul în comun şi despre societate; avem la ora actuală o populaţie din ce în ce mai îmbătrănită, iar în Brăila – municipiu şi judeţ deopotrivă – numărul celor implicaţi în piaţa muncii este chiar mai mic decât al pensionarilor; oameni care pleacă în străinătate ca să muncească nu contează ce şi cât o fi de legal, patroni care uită să plătească dările către stat şi salariile către angajaţi, tineri absolvenţi care nu se grăbesc să-şi caute de muncă, elevi care refuză să înveţe pe motiv că nu foloseşte la nimic şcoala – sunt destule exemple arătate şi la tv… Pe străzile noastre cîinii vagabonzi se plimbă în voie, dar când hingherii încearcă să-şi facă datoria apar tot felul de aşa-zişi iubitori de animale care împiedică activitatea fără însă să le ofere patrupedelor găzduire; ne revoltăm că trăim în sărăcie, dar asistăm neperturbaţi la acte de corupţie – mica şpagă nu a pierit! – şi participăm cu nonşalanţă la perpetuarea situaţiei, ba chiar ne revoltăm că, vezi Doamne, nu face nimeni nimic. Dacă locuim la bloc, facem curat în casă dar aruncăm gunoiul peste geam, în capul vecinilor – nu glumesc! S-a întâmplat, destul de recent, când lucram la “Ziarul de Brăila”, la doi paşi de Palatul Administrativ municipal. Şi lista cu probleme poate continua, vă las plăcerea să o completaţi cu ce doriţi – aveţi la dispoziţie un număr de telefon şi două adrese de mail  unde să vă desfăşuraţi în voie.

Ei bine, acestea şi altele asemenea ne-au motivat să intrăm în arenă, invitaţii mei vor demonstra că suntem chiar mai sălbatici decât cetăţenii Antichităţii unde actul de fi în Agora, în piaţa publică însemna cu adevărat apartenenţa la Societate, era sinonim cu a fi Cetăţean, situaţie greu de comparat cu cea de astăzi când şi să votăm ne ferim, şi să ne implicăm serios în viaţa civică – dar oare chiar ştim ce este ea?

Introducerea fiind făcută, dau cuvântul colegilor de emisiune…
 

     Alături de mine sunt Vasile Datcu şi Constantin Gherghinoiu. Îi prezint pe fiecare mai cu seamă în calitatea de membri ai Uniunii Scriitorilor din România, aşa că enumăr - pentru cei care nu au cunoştinţă de activitatea lor pe acest tărâm - titlurile apărute (uit revista internaţională „Carmina balcanica”, româno-engleză, unde Vasile Datcu este realizator şi coordonator împreună cu Mihaela Albu şi Dan Anghelescu). 

Vasile Datcu - inginer, scriitor - membru USR, om politic, fost consilier judeţean din partea PNL (e prea mult ca să mai povestesc aici...)

„Singurătate în tranzit” – roman de călătorii, 1991, Editura Porto Franco Galaţi;
„Timpul şi cultura europeană” – eseu, 2000, Editura Eminescu Bucureşti;
„Paznic la uşa nopţilor”, 2002, Ed. Eminescu;
„Veşnicia cu patent” - roman, Editura Vremea; acelaşi volum a fost tradus în bulgară şi apărut la Plevna – oraş înfrăţit cu Brăila – prin grija membrilor Uniunii Scriitorilor din ţara vecină, anul trecut.

Constantin Gherghinoiu – profesor, director al Liceului Pedagogic „D. P. Perpessicius”, scriitor - membru USR

„Toamna patimilor după Matei”, 1991, Editura Porto Franco;
„Şantaj” – roman, 1995, Ed. Porto Franco;
„Puşcărie pentru porumbei” – teatru, 1998, Ed. Geneze Galaţi;
„Mitologii negre”, 2001, Editura Ex Libris Brăila;
 „Sinele şi deşertul”, 2004, Editura Centrului de Creaţie, apărut şi ediţie bilingvă, româno-franceză, în 2007 la Ex Libris;
„Poezia pierdută şi poeme în proză”, 2009, Ex Libris;
„Eugenia Cosmosului meu”, 2010, Ex Libris;
„Heraldica” în macedoneană, traducere de Dina Cuvata.

      Am vorbit - evident invitaţii mei au punctat aspecte de interes (iniţial am vrut să dau citate din dialogul interesant, dar apoi m-am gândit mai bine şi nu mai fac asta, ca să vă... oblig să vă uitaţi la emisiune!) - despre civism şi democraţie, despre instrucţie şi educaţie şi diferenţa dintre ele, despre societatea modernă care ne face să devenim străini unii de alţii dar mai ales faţă de lege, meschini şi lipsiţi de bun simţ – ori poate că noi suntem aşa şi facem ca şi societatea să devină copia noastră fidelă... (hm!). S-a spus că Cetăţean (adică OM) înseamnă să te implici, să îţi pese de ce-i în jur, să vrei mai mult nu doar pentru tine ci şi pentru Societate etc. etc. Sigur că toate acestea sunt cunoscute de majoritatea din noi, dar cât punem în practică?... Din aceste considerente, Vasile Datcu a afirmat la un moment dat că România nu are cetăţeni, şi de ce ar avea dacă locuitorii ei nu întrunesc calităţile?!

       Mai este o idee pe care o prezint şi aici pentru că ea s-a dorit un model de urmat şi în Brăila: primarul să invite tinerii, la majorat, întrun cadru festiv şi să le prezinte responsabilităile ce derivă din împlinirea vârstei  de prag spre maturitate. În fond, este o variantă de iniţiere în civism şi viaţă socială pe care unele ţări, cum e Franţa în exemplul ales de Datcu, unde lucrurile ajung să se petreacă ceva mai buine decât în ţara noastră... nu credeţi?
Spre final, colegii de emisie ne aduc şi un mesaj – semnat Florea (mi se spune că domnul este un fidel telespector) – din care reiese că auditoriul este avid de genul de informaţii pe care îl vehiculăm în emisiune, că se înţelege mesajul şi că nu este totul pierdut atâta vreme cât semenii au şi ei cam aceleaşi idei. Astfel, în mesaj ni se (re)aminteşte că în ţările civilizate legea a ajuns să fie respectată după ce fiecare locuitor a fost constrâns prin pedeapsă la aceasta. Perfect adevărat; dar oare va reuşi societate românească să facă la fel? În condiţiile în care o lege importantă cum este cea a monumentelor, spre exemplu, este lipsită din start de articole referitoare la contravenţii clare aplicare celor care nu respectă preverile în vigoare... sau în cazul altor legi, care prezintă suficiente informaţii despre pedepsirea celor vinovaţi de încălcarea lor, sunt la eludate până şi de cei plătiţi să le apere.

      Finalul emisiunii se constituie, aşa cum ne-am propus, cu oferirea cel puţin a unei soluţii. Aceasta coincide cu ideea prezentă pe Oracolul de la Delhi, acelaşi text pe care îl auzeau anticii dornici de apropierea de mistere: „Cunoaşte-te pe tine însuţi!”

      Cât de uşor sau de greu devine aceasta rămâne de văzut... Important este să începem de undeva şi, aşa cum spuneam la un moment dat, dacă începem de la noi, schimbarea în bine capată sens. Cum spunea Constantin Gherghinoiu, dacă cineva ascultă cu plăcere manele nu înseamnă că trebuie să îi oblige şi pe cei din jur să asculte aşa ceva... 

     Acestea fiind spuse, vă aştept la următoarea emisiune, marţea viitoare, 15 februarie, tot de la ora 18.00.  


luni, 7 februarie 2011

Invitaţie - prima emisiune, marţi de la ora 18.00

Stimati prieteni,

din 8 februarie - luna calendaristică a Vărsătorului este predestinată comunicării în domeniul Artei şi Culturii - va invit să urmăriţi la TV Brăila emisiunea "Gâlceava înţeleptului cu lumea".

Scopul pentru care a fost iniţiată este acela de a oferi o platformă de manifestare intelectuală, în condiţiile în care lumea contemporană românească se "fereşte" de intelectuali pentru că au fost discreditaţi mai cu seamă politic. Mai mult, sper să oferim - cu ajutorul invitaţilor - un alt mod de dialog, la un nivel calitativ superior decât cel îndeobşte uzitat de media, dar şi idei, soluţii  la problemele de care ne lovim, din păcate, mai mereu.

Invitatul permament ar trebui să fie Vasile Datcu - inginer şi patron, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru fondator al filialei Brăila a Partidului Naţional Liberal (o adevărată poveste... mai nou!). De altfel, de la o discuţie cu dumnealui s-a născut această emisiune care se suprapune perfect peste o ideea personală ceva mai veche .

Mulţumesc pe această cale domnului Adam Ferenţ, administratorul postului tv, care a dat dovadă de deschidere şi înţelegere.
Mulţumesc în mod deosebit colegului Valentin Constantinescu, unul dintre cei care va asigura acurateţea filmărilor, de altfel şi cel căruia îi datorez... deschiderea de care aminteam mai devreme.

Vă aşteptăm la emisiune, un dialog civilizat despre şi pentru Oameni. Pentru o mai bună comunicare, vă ofer şi un e-mail unde aşteptăm propuneri, sugestii, critici (constructive!): elsa.lhea"gmail.com

Acest blog este dedicat prietenilor noştrii şi ai emisiunii, aşa că nu ezitaţi să utilizaţi spaţiul, în folosul nostru, al tuturor celor cărora ne pasă!